Cum transformăm interesul pentru mișcare într-un obicei de durată? Cum ajung copiii care participă la un eveniment #BeActive să practice sport în mod constant, în cadrul unui club? Acestea au fost câteva dintre întrebările aflate în centrul dezbaterilor din cadrul Forumului Actorilor-Cheie pentru implementarea Săptămânii Europene a Sportului – ediția 2026, organizat marți, 30 iunie 2026, de Agenția Națională pentru Sport.

Federația Română de Arte Marțiale a fost reprezentată de președintele Petre Bulmagă și de secretarul general Flavius Predoi, iar președintele FRAM s-a numărat printre invitații panelului „Cum facem România mai activă?”, dedicat identificării unor soluții pentru creșterea nivelului de activitate fizică în rândul populației.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai federațiilor sportive naționale, ai administrației publice centrale și locale, ai organizațiilor partenere, ai mediului privat și ai altor instituții implicate în promovarea activității fizice, având ca principal obiectiv pregătirea ediției din acest an a campaniei europene #BeActive și consolidarea colaborării dintre organizațiile implicate în dezvoltarea sportului din România.

#BeActive – o inițiativă europeană pentru încurajarea activității fizice

Desfășurată anual în perioada 23-30 septembrie, Săptămâna Europeană a Sportului este o inițiativă a Comisiei Europene, lansată în anul 2015, care urmărește să încurajeze cetățenii europeni să adopte un stil de viață activ și să integreze mișcarea în activitatea de zi cu zi.

În România, campania este coordonată de Agenția Națională pentru Sport, în parteneriat cu federațiile sportive naționale, autorități publice, organizații și parteneri privați. În fiecare an sunt organizate sute de activități dedicate tuturor categoriilor de vârstă, de la copii și tineri până la adulți și seniori, desfășurate în școli, cluburi sportive, spații publice, parcuri sau centre de fitness.

În cadrul forumului, Anca-Maria Ionescu, managerul proiectului România #BeActive, a prezentat direcțiile strategice ale ediției 2026 și a evidențiat rolul colaborării dintre instituțiile publice, federațiile sportive și partenerii implicați în dezvoltarea campaniei.

„Săptămâna Europeană a Sportului este un proiect pe care îl construim împreună cu federațiile sportive, autoritățile locale, școlile, organizațiile și partenerii noștri. Fiecare contribuie la obiectivul comun de a aduce cât mai mulți oameni aproape de mișcare și de un stil de viață activ. Ne dorim să creștem atât numărul organizatorilor de evenimente #BeActive, cât și numărul participanților și să construim o comunitate care să genereze un impact din ce în ce mai mare.”, a declarat Anca-Maria Ionescu, managerul proiectului România #BeActive.

De la un eveniment la un stil de viață activ

În deschiderea forumului, Bogdan Constantin Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a subliniat rolul pe care campania #BeActive îl are în încurajarea activității fizice și a evidențiat contribuția federațiilor sportive la apropierea copiilor și tinerilor de mișcare.

Scopul nostru nu este acela de a-i aduce pe copii către sport. Scopul nostru este să-i facem să facă mișcare. #BeActive este un program european destinat tuturor celor care aleg să practice exercițiul fizic, fie în mod independent, fie organizat.

România a depus eforturi uriașe prin dumneavoastră și a reușit să atragă mii de copii către mișcare. Îmi doresc ca anul acesta să avem și mai multe federații sportive implicate în programul #BeActive, pentru că astfel de proiecte reprezintă și baza viitoarelor generații de sportivi.”

În cadrul panelului de dezbatere, președintele Federației Române de Arte Marțiale, Petre Bulmagă, a adus în discuție una dintre provocările esențiale ale programelor dedicate promovării mișcării: transformarea participării la un eveniment într-un obicei de durată.

„Federațiile sportive sunt elementul de legătură dintre autorități, cluburi, antrenori și părinți. Avem responsabilitatea de a transforma interesul oamenilor pentru mișcare într-o participare constantă la activitatea sportivă. Succesul unui astfel de program nu se măsoară doar prin numărul participanților din timpul Săptămânii Europene a Sportului, ci prin ceea ce se întâmplă după aceea. Dacă nu reușim să îi aducem în continuare către cluburi și să îi determinăm să rămână activi, înseamnă că obiectivul programului nu este pe deplin atins.”

În intervenția sa, președintele FRAM a atras atenția și asupra necesității dezvoltării unor mecanisme care să asigure continuitatea participării la sport și după încheierea campaniilor de promovare, precum și asupra importanței extinderii activităților în comunitățile mici și în mediul rural, unde există un potențial important pentru descoperirea și formarea viitorilor sportivi.

Un obiectiv comun

Forumul a evidențiat faptul că promovarea activității fizice presupune un efort comun al instituțiilor publice, federațiilor sportive, autorităților locale, școlilor, cluburilor și partenerilor privați.

Participarea la acest forum reflectă implicarea constantă a Federației Române de Arte Marțiale în proiectele care promovează activitatea fizică și colaborarea dintre instituțiile publice, federațiile sportive și comunitățile locale. Prin rețeaua de cluburi afiliate și prin expertiza specialiștilor săi, FRAM susține inițiative care facilitează accesul copiilor, tinerilor și adulților la practicarea organizată a activității fizice și contribuie la dezvoltarea unei societăți mai active și mai sănătoase.